Analizând meticulos piața avocaturii din România și identificând nevoile esențiale, MARKMENTO a elaborat strategii eficiente pentru a crește vizibilitatea serviciilor profesionale din domeniul juridic și a îndeplini așteptările clientelei deja existente. Primul pilon al companiei, axat în totalitate pe marketingul juridic, se distinge prin inovație și capacitatea de a se adapta rapid la cerințele fluctuante ale pieței.
MARKMENTO crede cu fervoare în potențialul celor născuți pentru a conduce, strategi talentați și personalități carismatice. Prin urmare, cel de-al doilea pilon al companiei se concentrează pe sprijinirea liderilor din toate domeniile de activitate, îndrumându-i către autonomie și rezultate excepționale pe termen lung, printr-un mentorat personalizat și intensiv în cadrul unor sesiuni unu-la-unu.
MARKMENTO reunește viziunea, rafinamentul și succesul în lumea avocaturii și a leadershipului eficient.
Atât în șah pe de o parte, cât și în marketing și avocatură pe de altă parte, succesul depinde de planificarea strategică, anticiparea reacțiilor adversarului/clientului și adaptarea continuă pentru a obține rezultatul dorit.
În șah, cât și în leadership, succesul depinde de planificare strategică, adaptabilitate, influență și bază solidă de principii. Ambele domenii necesită gândire critică și capacitatea de a anticipa și reacționa la mișcările adversarului sau la schimbările din mediu.
Externalizarea departamentului de marketing oferă timp în plus studiului dosarelor, în timp ce vizibilitatea firmei în piața furnizorilor de servicii juridice crește.
Servicii de mentorat pentru cei predestinați să fie lideri, în diverse arii de business, care doresc să identifice cea mai bună versiune a lor și să ajungă lideri apreciați.